furie…
furia de a nu-ţi găsi cuvintele. furia de a nu-ţi recunoaşte gândurile. furia de a avea prea multe gânduri pentru un creier atât de mic. furia de a nu putea elibera gândurile pe monitorul ce te priveşte mut, râzându-ţi în faţă. furia că monitorul nu este o foaie de hârtie pe care s-o mototoleşti plin de ură, având impresia că ai rezolvat o mare problemă răzbunându-te pe ea.
furia de a orbecăi în întuneric căutând ceea ce nu poate fi găsit. furie pentru că nimeni nu aprinde lumina, deşi tu ai fost cel care a spart becul. furia de a fi spectator la propria-ţi viaţă. furia de a nu înţelege de ce spectacolul e atât de prost deşi nimeni nu te-a împiedicat să scrii un scenariu mai bun. furia de a-ţi atinge limitele. furia de a şti că undeva dincolo de zidul neputinţei te aşteaptă tărâmul făgăduinţei. furie pentru că îţi doreşti să păşeşti dincolo de zid, deşi tot ceea ce faci este să înalţi zidul în fiecare zi. furie pentru că ştii că cel care pune limitele eşti chiar tu. furie pentru ca eşti aşa cum eşti iar cei din jurul tău sunt aşa cum sunt.
furie pentru că toţi prietenii tăi par să te înţeleagă deşi tu nu înţelegi ce se întâmplă. furia de a fi prea calm pentru a te exterioriza. furie pentru că vă iubesc pe toţi deşi nu meritaţi. furie pentru că vă urăsc pe toţi deşi nu meritaţi.
furie pentru că ştii că furia e inutilă.
furie…totul nu e decât deşartă furie…
18 februarie 2008 la 11:43
Tot nu mă pot hotărî ce să zic. Auzi, de parcă ar fi ceva de comentat. Constat uimit că ai dat formă într-un fel unui spaţiu gol. Furia absolută împotriva absolutului furiei. Dedic această melodie celorlalţi ca mine şi ca tine. Care au trecut şi ei prin lanul de furie şi şi-au umplut hainele de ea. Tu, dragă prietene, mai ai cale lungă. Pe mine m-a cules din zbor un gând. Sper să pot să te agăţ şi pe tine de aripile lui. Şi noi te urâm, am mai scris eu mai sus. Nici tu nu meriţi dar ne-am obişnuit aşa.
19 februarie 2008 la 2:18
umilul kohai se închină în faţa sempai-ului său.
19 februarie 2008 la 2:34
This is life… pana la urma orice abis adus la extreme devine rutina… si ca orice lucru devenit rutina -devine indiferent chiar daca ii simti prezenta mereu… la fel ca acea furie materializata in cuvinte…
// Cate cuvinte n-ai gasit amice, cand ai incercat exteriorizezi acel scenariu prost regizat? Te-ai intrebat, oare, de ce?!
20 februarie 2008 la 9:59
mai bluehunt, ce e ala kohai? banui eu ca o fi o explicatie pe undeva dar as vrea sa evit orice efort de cautare…
21 februarie 2008 la 8:34
use uichipedia
22 februarie 2008 la 12:45
u bastard
27 februarie 2008 la 10:58
Viata e durere. Forme care apar si dispar, care se nasc si mor, intr-o continua devenire. Viata e dureroasa tocmai pentru ca e multiforma, dinamica, dramatica: intr-un cuvant pentru ca e integrata intr-un ocean de iluzii, e viciata de ignoranta.