dualitate

Bucureşti/Noaptea Devoratorilor de Publicitate/2002

dimineaţa devreme…

o alta scrisoare de dimineaţă.
deja simt că devine obişnuinţă…de la un timp am devenit foarte matinal. pentru mine asta e o chestie nouă. nu obişnuiam să salut soarele înainte de ora 9-10. acum stau pitit în întuneric, îl aştept să apară de dupa bloc şi îl sperii cu un bună dimineaţa urlat din toţi rarunchii. el se uită la mine puţin mirat şi apoi îşi continuă drumul spre nicăieri.
pentru fiecare, dimineaţa miroase în alt fel. eu recunosc că n-am fost niciodată în stare să identific a ce miros dimineţile mele. e de-ajuns că nu miroase a gaze de eşapament; mi-e de-ajuns că tot oraşul doarme, că nu mă poluează nimeni fonic, că nu sună telefoanele, ca am câteva zeci de minute când sunt singur cu gândurile mele.
mi-e de-ajuns că în fiecare dimineaţă totul pare perfect, că se prefigurează o zi minunată…sentiment care începe să se dilueze din momentul în care ies pe uşă.
dimineţile mele sunt mai frumoase decât dimineţile voastre pentru că eu apuc să mă înfrupt primul din toate bunătăţile, pentru că pot să trec în revistă toate întâmplările pe care marele arhitect al universului le-a pregătit pentru fiecare, şi să mi le aleg eu pe cele mai plăcute.

a început să-mi placă dimineaţa devreme, dar simt că îmi lipseşte ceva…îmi lipsesc tabieturile de dimineaţă…

happy V’s day…

 

 

 

 

 

 

 

furie…

furia de a nu-ţi găsi cuvintele. furia de a nu-ţi recunoaşte gândurile. furia de a avea prea multe gânduri pentru un creier atât de mic. furia de a nu putea elibera gândurile pe monitorul ce te priveşte mut, râzându-ţi în faţă. furia că monitorul nu este o foaie de hârtie pe care s-o mototoleşti plin de ură, având impresia că ai rezolvat o mare problemă răzbunându-te pe ea.
furia de a orbecăi în întuneric căutând ceea ce nu poate fi găsit. furie pentru că nimeni nu aprinde lumina, deşi tu ai fost cel care a spart becul. furia de a fi spectator la propria-ţi viaţă. furia de a nu înţelege de ce spectacolul e atât de prost deşi nimeni nu te-a împiedicat să scrii un scenariu mai bun. furia de a-ţi atinge limitele. furia de a şti că undeva dincolo de zidul neputinţei te aşteaptă tărâmul făgăduinţei. furie pentru că îţi doreşti să păşeşti dincolo de zid, deşi tot ceea ce faci este să înalţi zidul în fiecare zi. furie pentru că ştii că cel care pune limitele eşti chiar tu. furie pentru ca eşti aşa cum eşti iar cei din jurul tău sunt aşa cum sunt.
furie pentru că toţi prietenii tăi par să te înţeleagă deşi tu nu înţelegi ce se întâmplă. furia de a fi prea calm pentru a te exterioriza. furie pentru că vă iubesc pe toţi deşi nu meritaţi. furie pentru că vă urăsc pe toţi deşi nu meritaţi.
furie pentru că ştii că furia e inutilă.
furie…totul nu e decât deşartă furie…

poveste de bună dimineaţa…

ora 6:00. o dimineaţă obişnuită din viaţa unui student…dimineaţa dinaintea examenului. se încearcă acumularea ultimelor informaţii. integrarea ultimelor noutăţi în domeniul dreptului comercial (profit de această ocazie să vă mulţumesc doamna profesoară pentru că ne-aţi oferit şansa să aprofundăm tainele acestei materii minunate…a treia oară).
decorul e unul tipic: laptop pornit cu o muzică de relaxare, cărţi, cursuri, scrumiera plină de ţigări, geamul larg deschis (nu, nu mi-e frig şi nu suport mirosul de tutun într-o cameră închisă)
se întâmplă o minune…camera se umple de o aromă necunoscută. nu ştiu de unde vine, nu ştiu ce e, nici nu mă interesează. ma opresc şi respir. un parfum minunat care pare vag cunoscut şi totuşi neindentificabil.
mintea mi se goleşte…simţurile mi se atrofiază…nu simt nimic decât bucuria care mă pătrunde o dată cu fiecare respiraţie. nu-mi mai doresc nimic. toate gândurile dispar în ceaţă. aş vrea să mă ridic din pat, sa ies pe balcon să văd cine/ce poate produce această aromă divină. nu pot să stric magia momentului. prefer să cred că o zână a poposit în casa mea rece şi pustie. nu vreau să o văd, nu vreau să vorbesc cu ea, vreau doar să-i simt parfumul.

totul se termină la fel de brusc cum a început.

aş vrea să cred ca a fost o zână, dar vagile mele cunoştinţe medicale mă aduc cu picioarele pe pământ şi îmi sugerează că halucinaţiile olfactive sunt un semn de tumoare cerebrala…

şi totuşi acum ştiu cum miroase fericirea…

keep walking

 no comment

fericire pentru tot poporul…

breaking news.
având în vedere că: a) ne înmulţim ca iepurii => populatia globului creşte într-un ritm alarmant şi b) faptul că avem o cantitate constantă de fericire, se pare că de-acum înainte, fiecare va avea parte de o porţie şi mai mică de fericire. Se dă câte puţin la fiecare ca să ajungă la toată lumea.
Pe mine de ce nu m-a anunţat nimeni că se dă o singură dată şi că trebuie să-ţi ajungă toată viaţa ?
Din punctul de vedere al consumatorului, văd mai multe probleme în sistemul de distribuţie.
În primul rând nimeni nu ştie când se dă şi unde se dă.
În al doilea rând nu este publicată în nici-un ziar de mare tiraj modalitatea de atribuire. În funcţie de ce criteriu se stabileşte mărimea porţiei fiecăruia ? Să nu dea dracul să aflu că unii mai iau şi “pe sub mână” (dacă v-aţi născut dupa ‘89 n-o să pricepeţi în veci ce vrea să zică fraza asta, aşa că nu va chinuiţi).
Nu în ultimul rând, cel care împarte fericirea „a uitat” să printeze manualul de instrucţiuni şi să-l pună în pachet (cred ca ăsta deja e caz pentru ANPC)

În orice caz, eu cred că mi-am consumat porţia pentru viaţa asta. Acum fac demersuri pentru a afla dacă se poate lua în avans şi porţia pentru viaţa viitoare. Dacă nu, asta e, am luat ţeapă din nou; aştept şi mă uit cu jind la cei care au fost mai puţin pofticioşi.
Oricum, porţia din viaţa următoare sper să o folosesc mai cu măsura pentru că de data asta am fost cam inconştient; am consumat-o pe toată o dată. De asemenea, pentru data viitoare voi avea mare grijă să cer manualul de instrucţiuni şi promit să-l citesc cu atenţie, ca să aflu şi eu cât e porţia mea şi cum se foloseşte cel mai eficient.

În final, mai rămâne o ultimă nedumerire: dacă există atâtea metode de lungire a penisului (profit de ocazie şi le mulţumesc încă o dată celor care-mi umplu mailul cu spam), nu există şi vreo metodă pentru lungirea fericirii ?

 

P.S. acum am văzut că fericirea mea a venit împachetată într-o cutie pe care scrie: „Fabricat în România – Un program al guvernului Adrian Năstase”(© adelinu). Dacă e făcută în România e clar. Se explică multe…mirosul…gustul…senzaţia pe care ţi-o lasă dupa ce o consumi…
La bafta mea, mă gândesc că oricum era defectă din fabrică. Sper să găsesc factura să văd ce termen de garanţie avea. Sunt curios dacă mai pot cere înlocuirea ei acum după ce am consumat-o…

Lectură suplimentară:
1. Fool’s Garden – Lemon Tree
2. Meatloaf – Life is a lemon and I want my money back (cei care s-au obişnuit să citească doar cărţile de poker (© diana) şi proceseaza un pic mai greu, pot studia doar refrenul: 2:30-3:40)